Opriti Pamantul, vreau sa cobor.

Lumea mea in care traiesc este fascinanta! In lumea mea vad asta in fiecare zi. Cand merg pe strazile din lumea mea, cand vad oamenii din lumea mea, cand citesc pe strazi ziarele scrise de oamenii din lumea mea...

Iata de pilda, am aflat ca 80% din populatia lumii este dispusa sa-si schimbe modul de viata pentru a combate incalzirea globala. Conform unui sondaj realizat in 21 de tari, patru din cinci oameni sunt pregatiti sa faca sacrificii personale, pentru a rezolva problema incalzirii globale. Deci, posesorii de auto (extrem de) scumpe renunta la ele si aleg bicicletele. Sa mori tu, sondajule!

Dar despre raportul National Geo care ne atrage atentia ca dispar pestii de apa dulce ai auzit? Raportul ala care zice ca peste o treime dintre speciile de pesti de apa dulce din Europa sunt in pericol de disparitie. De vina cica ar fi pescuitul excesiv, poluarea si niste baraje care duc la separarea raurilor...

Oricum important e ca vrem sa combatem incalzirea globala. Oare in lumea mea oamenii vor sa combata incalzirea globala? Stii, in lumea mea, traficul rutier va fi blocat inca 2 ani. Poate apoi va combate si lumea mea incalzirea globala. Intre timp, se vor mai vinde cateva sute de automobile. Se vor mai construi 5 complexuri rezidentiale. Cateva mall-uri pe alocuri, cladiri de birouri si parcari. Pe principiul ce-i prea mult, strica, la ce bun atat spatiu verde in lumea mea?

In alta ordine de idei, la nivel mondial, inca 29 de centrale nucleare sunt in constructie. Probabil nu se vor construi in tarile care vor sa combata incalzirea globala. Alea 21 de tari sunt impotriva, sigur...

Oricum sa nu uitati sa va cumparati biciclete! In lumea mea, nu se obisnuieste. Iar acolo traiesc si eu...

O poveste...

Imagini de la fereastra lumii sufletului meu marin!

Pur si simplu, Mani Neumann!

Phoenix. Negru-Voda. Fragment cu un om si o vioara...

Neconditionata reverenta...

Sursa: Jurnalul National, 03.10.2007

4 octombrie. Moţu Pittiş ar fi împlinit 64 de ani. Carpe Diem! Când e vorba despre clipă, referinţele de care dispui se raportează mereu la trecut.

Cu toate astea, echipa Radio 3Net "Florian Pittiş" nu va lăsa clipa să treacă. Va încerca să o dilate cât pentru o zi, în ore măsurată. La 4 octombrie, începând cu ora 8:00 şi până târziu în noapte, în cadrul evenimentului "Moţu şi prietenii" vor fi invitaţi în studio sau prin telefon prietenii, colegii şi colaboratorii lui Moţu.

Imi lipsesti, Moţu. Am fost un târziu şi regret. Eternitatea nu îmi aparţine. Dar voi trăi clipa la www.radio3net.ro, voi trăi Ziua "Florian Pittiş"! La mulţi ani, Moţu, oriunde te-ai afla!

Singura noastra vina e ca ne-am nascut aici?

Cred ca m-am saturat in ultima vreme(caniculara) sa tot aud, cand se discuta despre romani, Romania: "Numai noi puteam face asa ceva, numai la noi se intampla..." Cred ca stiti perfect la ce ma refer. Postul acesta ridica o problema atat de prezenta in vietile noastre, la fel de prezenta ca fotbalul, vremea, femeile, berea in exces, injuraturile(ca la romani), viata in Romania(satisfacatoare sau nu); nu neaparat in aceasta ordine. Ei bine, oameni buni, imi pare rau sa va dezamagesc dar NU, NU SE INTAMPLA NUMAI LA NOI. Pentru 90% din potentialele exemple negative pe care mi le-ar da cineva, despre Romania, am cel putin un contraexemplu despre alt popor, despre alta tara. Problema noastra e mentalitatea. Bolnava! Placerea de a ne turna necontenit in cap cenusa, dorinta zilnica de a ne afunda intr-un rahat(inexistent). Si paranoia uneori. Afirmarea exagerata a unor probleme, fie ca exista ori nu creeaza paranoia. Sigur o sa spuneti: "Uite-l si pe asta, face pe patriotul." Grava eroare de logica. Nici nu poate fi vorba de asa ceva. Ca o paralela, atunci cand cunoastem o persoana, nu-i spunem niciodata de la inceput ca suntem mincinosi, aroganti, ca avem obiceiul de a intarzia(oriunde si oricand), ca suntem cuprinsi de o mare lene in fiecare dimineata, ca ne culcam cand nu ne e somn, ca ne trezim obositi s.a.m.d. Desigur nici in cazul in care cineva crede despre noi ca suntem intr-un anumit fel(negativ) nu prea avem avantul cretin de a-i intari opinia despre noi. Ce ciudat! Cand insa vine vorba despre noi, ca entitate, despre romani la modul general si despre Romania... aici se rupe filmul. Prieteni(si ma chinui ca cred asta despre voi), lasati-o mai moale. Mai cititi si voi, din greseala macar, una, alta, despre altii. Nu va trece mult si veti intelege ca lucrurile negative care se intampla in Romania nu sunt unice. Nici macar izolate. Problema despre care vorbesc eu e grandioasa, complexa, oribil de prezenta in sangele nostru. Multi dintre noi suntem occidentalofili(ca sa zic asa), americanofili. Nimic rau in asta. Dar daca am deschide ochii, in oarba noastra iubire fata de americani, am realiza ca daca tot ii periem atat, am putea si invata ceva de la ei. De pilda, un american, orice lucru grav ar face, orice cacat s-ar intampla la ei acolo, e greu de crezut ca vreodata va afirma despre el ca s-a facut, ca e de cacat, ca toti sunt de cacat si ca numai la ei se intampla asta. Va pot da numeroase exemple clare! Atentie, clare! Cat despre noi, am mai spus-o si o repet: somnul ratiunii nu naste gemeni... Iar sa credeti toata viata despre Romania ceea ce pesemne credeti astazi e o grava greseala de ratiune. Deschideti ochii!

Imi amintesc de mine...

Las' lumea sa dispretuiasca ascunsa taina dintre noi, Prejudecata omeneasca arunce-n cale-ti cu noroi. În fata idolilor lumii nu plec genunchii, nu cersesc. La fel cu tine gândul nu mi-i nici sa iubesc, nici sa urasc. M-afund fara sa caut rostul în chefuri, nici voios, nici trist. Vorbesc cu prostul, cu neprostul, dar pentru sufletu-mi exist. În larma lumii ne-ntâlnim, o zi ca orice alta zi, Fara de bucurii, iubire, fara tristeti ne-om desparti. Si pretuim în viata toata doar oamenii, atâta tot, Nu ne-om minti noi niciodata, nici altii a ne minti nu pot... (Lermontov, Intelegere)

Insa eu...

In mare parte, blogul este jurnalul meu. Inainte de dimineata jurnalului meu am simtit ca am nevoie de o (9) cale de comunicare. Mi-as dori ca jurnalul sa nu fie o simpla aruncare in eter. Sau "aruncare in valuri", cum ii place a spune unei colege. Am vazut atatea bloguri, am citit atatea cuvinte si ma tem (pentru voi) ca ati scris in van. De-asta ma tem si pentru jurnalul meu. Sa nu fie un van. Un lung prilej pentru nimic. Cand ajunge a fi apreciat un blog. Cand cineva spune lucrurilor pe nume? Cand se pune punctul pe i? (alt punct pe langa cel pe care il are?!) Cat stereotip... Cica "tu scrie, ba, ceva acolo, ai sa vezi ca te citeste lumea!" Aiurea! Asta e ca mersul (uneori, deseori... mai mereu) la examene: "Buna ziua, am venit sa dau examenul, sunt restantier din anul 3. Da, ia loc in randul 2 (zice profesoara). In fine, primeste studentul subiectele, scrie vreo 2 ore, la final ce sa vezi, anunt in sala... cine n-ai adus dosarul nu va primi nota pe lucrare, nu ma intereseaza, n-ai adus dosarul nu treceti draga!!!" Studentii, pentru unii, altii, sunt niste luati in ras. Niste oameni sensibili intr-o lume de rechini. Intr-o lume in care profesorii imping la limita limba romana. De multi prost vorbita. Dragii mei, prostia voastra ne omoara gandurile. Din cauza voastra, (ne) mor perspectivele zilnic. Din noroi, ne intoarcem in noroi. Cum zice italianu': "Canta precum vorbesti." Daca ati canta asa cum va exprimati... doamne, v-ati prinde degetele in pian! Eu insa... raman un ironic in slujba comunitatii.

Aprozarul din voi nu ne minte!

Cum se face ca, dupa atata amar de evolutie, oamenii nu mai vor sa fie nimic? Cum sa nu fi mandru ca parinte ca fata ta s-a realizat placut in viata ca actrita porno si o cunoaste o tara intreaga? Cum sa nu fi mandru de baiatul tau, care vrea sa se faca smecher si sa scuipe seminte in capul la fraieri si multe alte chestii. Oamenii din zilele noastre tind catre un Taraf TV generalizat si pare ca nu e o mare problema pentru nimeni ca limba romana suna de parca ar fi vorbita de caini. Nimeni nu mai corecteaza pe nimeni, asa ca ajungi sa te simti jenat daca ti se intampla des sa nu faci greseli de vorbire. Uite asa au ajuns toti sa-si doreasca acelasi lucru, adica mai nimic. E cumva uluitor ca dupa atata amar de evolutie oamenii isi doresc sa nu fie nimic. Intrebarea “ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?” este si ridicola, si periculoasa in acelasi timp. Risti sa obtii raspunsuri foarte frumoase, de genul: « cand o sa ma fac male vleau sa ma fac smechel si sa-ti spalg fata si tie si la familia ta ! » Cam cu atat ramanem, pentru ca pe dinauntru nu se gaseste mare lucru, poate niste shopping, gratare, sex fara limite si multa sanatate dumneavoastra si invitatilor dumneavoastra, va multumim ca existati, tineti-o tot asa, sunteti cei mai buni. Nu cred ca mai exista prea multi oameni care sa aiba curajul sa-si asume faptul ca vor sa fie tamplari, de exemplu. Sau orice altceva in afara de barosan sau nevasta de barosan. Sau copil de barosan sau sofer, sau ruda, sau vecin de barosan. "Vreau sa devin" dispare in favoarea lui "vreau sa fiu". Bucuria este inlocuita de: "sa moara dusmanii mei de ciuda". Taranii romani care inca mai muncesc ar trebui dusi la Gradina Antropologica sa le dea manelistii banane printre gratii. Tare destept o fi fost diavolul care le-a luat oamenilor multumirea lucrului bine facut si le-a dat in schimb nevroza si nevoia de a arata cu fala cat de putine lucruri stiu si pot. De ce or fi oamenii atat de negri la fata cand vorbesc despre implinirile lor? Eu cred ca e chiar de la implinire. Dar s-ar putea sa fie si de la solar, bineinteles. Noi sa fim sanatosi, ca ei sigur nu sunt.

B-01-DEP, B-02-SEN, B-03-GUV, B-04-HOT(Z)

Sa ne jucam de-a v-ati ascunselea! Cand voi numara, as vrea sa va pititi toti la Mina Minovici. Nu va voi duce in ispita. Veti gasi drumul singuri. O tempora, o mores!

Pe-un asfalt privat!

Intrebare: Cat inalbitor?!

Raspuns: Pana iese 'negreala!!!

O plimbare printr-un hypermarket bucureştean în ziua referendumului. Un lucru obişnuit dacă ne gândim la ieşirile Mele aşa-zis spontane. Oricum sunt mediatizat de jurnalisti fara nicio problema. Sambata am repetat figura şi M-am dus la cumpărături cu nevasta-Mea. Am fost urmărit de presă, însă, cum în magazin era interzis filmatul, operatorii au rămas în parcare. O jurnalista (cica!) a intrat în hypermarket şi m-a filmat cu telefonul mobil. Acelaşi lucru l-au făcut şi alţi cumpărători aflaţi în preajma Mea. Un gest care iniţial nu M-a iritat. Chiar am intrat în dialog cu reporterul. Eram foarte calm şi relaxat. Asta pana la iesirea din magazin. Ca sa vezi atunci ce suav am gratulat-o! Restu’ e cancan! Pardon, tamtam!

Prima gura de aer

Ne place sa fim complicati. Spunem aceleasi lucruri, exprimam aceleasi dureri, dar folosim alte cuvinte. N-am putea estima daca suntem superiori altora (sau mai bine zis, celorlalti) sau doar epatam. Pe principiul idei putine, dar fixe, ne insusim opiniile altora, afirmatiile altora, cu toate astea, exprimam idei proprii (parerea mea!) Unii dintre noi ne dam seama ca viata da palme celui ce doarme. De aceea ne dorim (dar nu suficient de tare) in fiecare zi sa fim mai buni. Desi ne-am dori sa credem ca e asa, somnul ratiunii nu naste... gemeni. Vrem sa ne exprimam liber (si eventual bine). Dar cat de bine ne exprimam? E.. unii dintre noi, suficient de bine (oare?) incat sa ne multumim pe noi insine. Vorbim, scriem, dar avem aceeasi senzatie ca nu ne aude, citeste nimeni. Suntem aici, acum, pentru ca ne dorim ceva mai bun. Orice! Cerem prea mult? Sunteti ceea ce sunteti! Si am mari pretentii!

Totusi reverenta!

Sunt Glaube. Sunt un pseudo(nim). Abordez diplomatic doar prima oara. Am sa-mi permit luxul de a-mi exprima liber soaptele. Desigur, Dudu isi va permite luxul de a considera ca reverenta ii apartine. Am sa indraznesc sa-i permit supra-estimarea. Glumesc Dudu(le)! La buna vedere si sa nu uitam sa-L rugam pe Dumnezeu sa fie bland cu noi! Am fost Glaube. Reverenta!