30 mai 2007

Aprozarul din voi nu ne minte!



Cum se face ca, dupa atata amar de evolutie, oamenii nu mai vor sa fie nimic? Cum sa nu fi mandru ca parinte ca fata ta s-a realizat placut in viata ca actrita porno si o cunoaste o tara intreaga? Cum sa nu fi mandru de baiatul tau, care vrea sa se faca smecher si sa scuipe seminte in capul la fraieri si multe alte chestii. Oamenii din zilele noastre tind catre un Taraf TV generalizat si pare ca nu e o mare problema pentru nimeni ca limba romana suna de parca ar fi vorbita de caini. Nimeni nu mai corecteaza pe nimeni, asa ca ajungi sa te simti jenat daca ti se intampla des sa nu faci greseli de vorbire. Uite asa au ajuns toti sa-si doreasca acelasi lucru, adica mai nimic. E cumva uluitor ca dupa atata amar de evolutie oamenii isi doresc sa nu fie nimic. Intrebarea “ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?” este si ridicola, si periculoasa in acelasi timp. Risti sa obtii raspunsuri foarte frumoase, de genul: « cand o sa ma fac male vleau sa ma fac smechel si sa-ti spalg fata si tie si la familia ta ! » Cam cu atat ramanem, pentru ca pe dinauntru nu se gaseste mare lucru, poate niste shopping, gratare, sex fara limite si multa sanatate dumneavoastra si invitatilor dumneavoastra, va multumim ca existati, tineti-o tot asa, sunteti cei mai buni. Nu cred ca mai exista prea multi oameni care sa aiba curajul sa-si asume faptul ca vor sa fie tamplari, de exemplu. Sau orice altceva in afara de barosan sau nevasta de barosan. Sau copil de barosan sau sofer, sau ruda, sau vecin de barosan. "Vreau sa devin" dispare in favoarea lui "vreau sa fiu". Bucuria este inlocuita de: "sa moara dusmanii mei de ciuda". Taranii romani care inca mai muncesc ar trebui dusi la Gradina Antropologica sa le dea manelistii banane printre gratii. Tare destept o fi fost diavolul care le-a luat oamenilor multumirea lucrului bine facut si le-a dat in schimb nevroza si nevoia de a arata cu fala cat de putine lucruri stiu si pot. De ce or fi oamenii atat de negri la fata cand vorbesc despre implinirile lor? Eu cred ca e chiar de la implinire. Dar s-ar putea sa fie si de la solar, bineinteles. Noi sa fim sanatosi, ca ei sigur nu sunt.

Niciun comentariu: