Las' lumea sa dispretuiasca ascunsa taina dintre noi, Prejudecata omeneasca arunce-n cale-ti cu noroi. În fata idolilor lumii nu plec genunchii, nu cersesc. La fel cu tine gândul nu mi-i nici sa iubesc, nici sa urasc. M-afund fara sa caut rostul în chefuri, nici voios, nici trist. Vorbesc cu prostul, cu neprostul, dar pentru sufletu-mi exist. În larma lumii ne-ntâlnim, o zi ca orice alta zi, Fara de bucurii, iubire, fara tristeti ne-om desparti. Si pretuim în viata toata doar oamenii, atâta tot, Nu ne-om minti noi niciodata, nici altii a ne minti nu pot... (Lermontov, Intelegere)
