30 mai 2007

Aprozarul din voi nu ne minte!



Cum se face ca, dupa atata amar de evolutie, oamenii nu mai vor sa fie nimic? Cum sa nu fi mandru ca parinte ca fata ta s-a realizat placut in viata ca actrita porno si o cunoaste o tara intreaga? Cum sa nu fi mandru de baiatul tau, care vrea sa se faca smecher si sa scuipe seminte in capul la fraieri si multe alte chestii. Oamenii din zilele noastre tind catre un Taraf TV generalizat si pare ca nu e o mare problema pentru nimeni ca limba romana suna de parca ar fi vorbita de caini. Nimeni nu mai corecteaza pe nimeni, asa ca ajungi sa te simti jenat daca ti se intampla des sa nu faci greseli de vorbire. Uite asa au ajuns toti sa-si doreasca acelasi lucru, adica mai nimic. E cumva uluitor ca dupa atata amar de evolutie oamenii isi doresc sa nu fie nimic. Intrebarea “ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?” este si ridicola, si periculoasa in acelasi timp. Risti sa obtii raspunsuri foarte frumoase, de genul: « cand o sa ma fac male vleau sa ma fac smechel si sa-ti spalg fata si tie si la familia ta ! » Cam cu atat ramanem, pentru ca pe dinauntru nu se gaseste mare lucru, poate niste shopping, gratare, sex fara limite si multa sanatate dumneavoastra si invitatilor dumneavoastra, va multumim ca existati, tineti-o tot asa, sunteti cei mai buni. Nu cred ca mai exista prea multi oameni care sa aiba curajul sa-si asume faptul ca vor sa fie tamplari, de exemplu. Sau orice altceva in afara de barosan sau nevasta de barosan. Sau copil de barosan sau sofer, sau ruda, sau vecin de barosan. "Vreau sa devin" dispare in favoarea lui "vreau sa fiu". Bucuria este inlocuita de: "sa moara dusmanii mei de ciuda". Taranii romani care inca mai muncesc ar trebui dusi la Gradina Antropologica sa le dea manelistii banane printre gratii. Tare destept o fi fost diavolul care le-a luat oamenilor multumirea lucrului bine facut si le-a dat in schimb nevroza si nevoia de a arata cu fala cat de putine lucruri stiu si pot. De ce or fi oamenii atat de negri la fata cand vorbesc despre implinirile lor? Eu cred ca e chiar de la implinire. Dar s-ar putea sa fie si de la solar, bineinteles. Noi sa fim sanatosi, ca ei sigur nu sunt.

25 mai 2007

B-01-DEP, B-02-SEN, B-03-GUV, B-04-HOT(Z)




Sa ne jucam de-a v-ati ascunselea! Cand voi numara, as vrea sa va pititi toti la Mina Minovici. Nu va voi duce in ispita. Veti gasi drumul singuri. O tempora, o mores!

Pe-un asfalt privat!

Intrebare: Cat inalbitor?!
Raspuns: Pana iese 'negreala!!!

O plimbare printr-un hypermarket bucureştean în ziua referendumului. Un lucru obişnuit dacă ne gândim la ieşirile Mele aşa-zis spontane. Oricum sunt mediatizat de jurnalisti fara nicio problema. Sambata am repetat figura şi M-am dus la cumpărături cu nevasta-Mea. Am fost urmărit de presă, însă, cum în magazin era interzis filmatul, operatorii au rămas în parcare. O jurnalista (cica!) a intrat în hypermarket şi m-a filmat cu telefonul mobil. Acelaşi lucru l-au făcut şi alţi cumpărători aflaţi în preajma Mea. Un gest care iniţial nu M-a iritat. Chiar am intrat în dialog cu reporterul. Eram foarte calm şi relaxat. Asta pana la iesirea din magazin. Ca sa vezi atunci ce suav am gratulat-o! Restu’ e cancan! Pardon, tamtam!

Prima gura de aer


Ne place sa fim complicati. Spunem aceleasi lucruri, exprimam aceleasi dureri, dar folosim alte cuvinte. N-am putea estima daca suntem superiori altora (sau mai bine zis, celorlalti) sau doar epatam. Pe principiul idei putine, dar fixe, ne insusim opiniile altora, afirmatiile altora, cu toate astea, exprimam idei proprii (parerea mea!) Unii dintre noi ne dam seama ca viata da palme celui ce doarme. De aceea ne dorim (dar nu suficient de tare) in fiecare zi sa fim mai buni. Desi ne-am dori sa credem ca e asa, somnul ratiunii nu naste... gemeni. Vrem sa ne exprimam liber (si eventual bine). Dar cat de bine ne exprimam? E.. unii dintre noi, suficient de bine (oare?) incat sa ne multumim pe noi insine. Vorbim, scriem, dar avem aceeasi senzatie ca nu ne aude, citeste nimeni. Suntem aici, acum, pentru ca ne dorim ceva mai bun. Orice! Cerem prea mult? Sunteti ceea ce sunteti! Si am mari pretentii!

Totusi reverenta!


Sunt Glaube. Sunt un pseudo(nim). Abordez diplomatic doar prima oara. Am sa-mi permit luxul de a-mi exprima liber soaptele. Desigur, Dudu isi va permite luxul de a considera ca reverenta ii apartine. Am sa indraznesc sa-i permit supra-estimarea. Glumesc Dudu(le)! La buna vedere si sa nu uitam sa-L rugam pe Dumnezeu sa fie bland cu noi! Am fost Glaube. Reverenta!